Sergiu Peicea

Salut,

Eu sunt Sergiu, fondatorul „Ghidul Inotatorului”.


Sportiv

Legătura mea cu apa începe la vârsta de 12 ani, când m-am înscris la polo, sport pe care l-am practicat timp de 9 ani. În această perioadă am fost component al loturilor naționale de juniori si tineret.


Antrenor

Mi-am început cariera de antrenor de înot în anul 2012, iar de atunci până acum am lucrat cu sute, poate chiar mii de cursanți, copii și adulți.


Rezultate

Sportivii pe care i-am antrenat au reușit sa obțină sute de medalii in probele individuale și de ștafetă și s-au luptat cu recordurile naționale si municipale la categoriile lor de vârstă, pe unele reușind să le și doboare.

2019 – Locul 1 pe echipe la Campionatul National de Poliatlon Copii 10-11 ani cu generația de sportivi născuți în anii 2008-2009 ai clubului CSA Steaua București

2020 – Locul 1 pe echipe la Campionatul National de Înot Copii 10-11 ani cu generația de sportivi născuți în anii 2009-2010 ai clubului CSA Steaua București


Ghidul Înotătorului

Reprezintă viziunea mea asupra acestui sport.


Consider că drumul spre performanță începe de la inițiere și îmi doresc să ajut cât mai mulți înotători să își atingă potențialul maxim și să se bucure de un stil de viață sănătos.

Ne vedem la cursuri!

#ÎnotNuBălăceală

  • 0774-949-385

  • ghidulinotatorului@gmail.com